Aston Martin Zagato – Schite si putina istorie

La scurt timp dupa dezvaluirea lui Aston Martin V12 Zagato, compania a prezentat si un set de schite, dar si cateva detalii despre colaborarea dintre compania britanica si cea italiana, colaborare care a inceput acum 50 de ani.

Si a inceput cu Aston Martin DB4 GT Zagato, in 1960. La acea vreme, britanicii cautau o versiune mai usoara pentru DB4 GT. Si, in foarte scurt timp, multumita si echipei de ingineri pe care o aveau, au reusit sa faca un DB4 GT extrem de usor, rapid, cu 314 CP si 280 km/h. Doar 19 unitati au fost construite atunci, iar partea frumoasa e ca aceste unitati inca exista si se afla la colectionari. 🙂

Au continuat cu V8 Vantage Zagato in 1985 si V8 Volante Zagato in 1986. Desi in anii ’80 situatia economica nu era tocmai roz, aceste doua modele au fost primite foarte bine, iar valoarea lor crestea pe zi ce trece. V8 Vantage a fost construit in 50 de exemplare, iar V8 Volante in doar 33 de unitati. Frumoase, rapide, aveau tot ce le trebuie. Sa ai la acea vreme la bord 300 km/h, nu era chiar din drum… Si de aceea au devenit Sold Out imediat dupa debut.

Au urmat DB7 V12 Zagato (2002), DB-AR1 (2003) si, nu in cele din urma, V12 Zagato (2011), model inspirat din V8 Vantage Zagato si care nu va fi construit in mai mult de 150 unitati. Motorul? 6.0 litri, cu 517 CP si 570 Nm, un sistem rear-wheel-drive si o transmisie manuala in sase rapoarte.

Sunt curios daca si in cazul lui V12 Zagato valoarea va creste semnificativ odata cu trecerea anilor. Sau va fi o curba care mai intai coboara si apoi urca?! Ce parere aveti? 🙂

Sursa Carbodydesign

Mai multe imagini in continuare

Author: Sorin Grumazescu