Raliul Sibiului – Asfalt si macadam

Ce inseamna, pe scurt, Raliul Sibiului 2011? Pai cam asa: 119.6 km de probe speciale pe macadam si asfalt, cu 81.6% traseu macadam si 18.4 traseu asfalt, plus doua probe speciale de noapte. Startul? Pe 7 Iulie in Piata Mare Sibiu.

Si daca va intrebati ce e cu acele probe de noapte, trebuie sa stiti ca este o noutate anul acesta, si ma refer la inca o proba exceptand traditionala Santa. „Principala provocare din 2011 este o speciala complet noua, pe asfalt, care se va desfasura tot pe noapte. Speciala Paltinis, in urcare, va fi parcursa o singura data, vineri seara, inaintea specialei Santa. Programul raliului din acest an a fost gandit pentru ca spectatorii sa ajunga pe cat mai multe probe speciale si sunt sigur ca vor avea parte de un spectacol total in cele trei zile ale raliului”, a spus Sorin Itu, organizatorul Raliului Sibiului 2011.

Asadar, pe 8 Iulie incepe super speciala de pe circuitul Fun Park Sibiu, apoi avem doua treceri pe Dobarca si apoi cele doua speciale de noapte. Pe 9 Iulie sunt programate alte sase probe, principala noutate fiind Calugaru Max, o proba compusa din vechea speciala Calugaru, la care se mai adauga o portiune de asfalt.

„Obiectivul nostru este sa inscriem Raliul Sibiului in Intercontinental Rally Challenge (IRC) si cred ca acest traseu se apropie mult ca spectaculozitate de ceea ce se intampla acum in competitiile internationale. In 2010 am fost etapa eveniment in calendarul IRC si sper ca dupa desfasurarea raliului sa mai facem un pas important in ceea ce priveste atingerea obiectivelor propuse”, a mai adaugat Sorin Itu, organizatorul Raliul Sibiului.

Doar 5 piloti au reusit sa se impuna pe specialele din Raliul Sibiului. Si discutam despre toate cele 10 editii precedente, dar si despre piloti care au in palmares cel putin un titlu national: Mihai Leu (2011), Titi Aur (2002, 2003, 2005 si 2006), Bogdan Marisca (2004 si 2007), Jarkko Miettinen (2008 si 2009), Gergo Szabo (2010) si Mihai Leu (2011).

Inca o imagine in continuare

Author: Sorin Grumazescu

1 thought on “Raliul Sibiului – Asfalt si macadam

Comments are closed.