Dragut noul MINI Paceman Concept. Este un fel de Countryman coupe si va fi prezent la urmatoarea editie NAIAS (North American International Auto Show) care va avea loc in perioada 10-23 Ianuarie 2010.
La prima vedere, este un model destinat celor tineri, un model care masoara 4.110 mm lungime, 1.789 mm latime si 1.541 mm inaltime, un model cu o parte frontala care iese in evidenta, cu o linie plata a acoperisului, cu geamuri specifice pentru un coupe, cu jante de 19 inch si cu multe altele.
Mai avem un interior cu patru locuri, un panou de instrumente ce emana sportivitate, prize de aer mari, o consola centrala subtire, tapiterie din piele, scaune sport, una peste alta, un interior elegant asa cum ne-a obisnuit MINI pana acum.
Sub capota sta un supraalimentat cu turbina, un 1.6 litri imprumutat de la MINI John Cooper Works, care dezvolta 211 CP si un cuplu de 260 Nm, cel din urma avand posibilitatea sa ajunga prin intermediul functiei Overboost pana la 280 Nm. Aaaa, si sistemul folosit este cel all-wheel-drive permanent.
In concluzie, pentru moment discutam doar despre un concept interesant. Dar mai stii…? 🙂 Oricum, daca doriti sa cititi mai multe, mai jos aveti integral comunicatul de presa.
Sursa MINI
Mai multe imagini si comunicatul de presa in continuare
Premiera mondială a noului MINI Paceman Concept.
MINI face un nou pas important în istoria sa prin prezentarea unui concept de automobil nou şi fascinant – MINI Paceman Concept. Cu exact zece ani în urmă, vizitatorii Salonului Auto Internaţional din America de Nord (NAIAS) de la Detroit au fost martorii relansării mărcii MINI în America de Nord, ceea ce a fost semnalul începutului unei poveşti de succes fără egal. Acum, marca se pregăteşte să sărbătorească această aniversare de referinţă la NAIAS – care are loc în perioada 10-23 ianuarie 2011 – cu premiera mondială a MINI Paceman Concept. Acest studiu spectaculos pune bazele unei categorii complet noi de automobile, cu potenţial pentru oferirea unei şi mai mari plăceri a condusului şi o versatilitate şi mai mare pentru utilizarea zilnică. MINI Paceman Concept are potenţialul de a deveni un alt pilon de bază în dezvoltarea continuă a mărcii şi a portofoliului său de produse.
MINI Paceman Concept preia punctele forte ale MINI – caracterul unic, comportamentul asemănător cu al unui kart, agilitatea, calităţile dinamice şi designul individual – şi le conferă un aer proaspăt cu ajutorul tehnologiilor de ultimă oră şi al unui concept inovator de caroserie. Prototipul combină apariţia sportivă şi masculină, versatilitatea şi aspectul de coupé cu dimensiunile modelului MINI Countryman, cu patru uşi. De asemenea, reuneşte conceptul clasic MINI, particularităţile definitorii pentru MINI Countryman şi stilul unui coupé într-o manieră armonioasă. Rezultatul este un automobil MINI care inspiră forţă, care îşi arată aptitudinile dinamice din toate unghiurile.
MINI Paceman Concept, al cărui design de crossover îl face să fie primul Sports Activity Coupé (SAC) din segmentul maşinilor mici, îmbină elementele lifestyle cu calitatea premium.
Este automobilul ideal pentru persoanele tinere, moderne şi extrovertite, cu stil de viaţă urban, care adoră manevrabilitatea de kart emblematic pentru MINI, cărora le place să iasă în evidenţă prin individualitate şi pun mare preţ pe personalitatea mărcii. Sunt persoane încrezătoare, care trăiesc după propriile lor reguli şi îşi exprimă individualitatea printr-un MINI, care fac uz de mobilitatea pe care MINI o oferă în marile oraşe şi care experimentează plăcerea condusului în cea mai concentrată formă a sa.
Limbajul masculin de design pe care îl are MINI Paceman Concept scoate în evidenţă atât identitatea independentă a conceptului, cât şi apartenenţa la gama MINI. Prototipul cu patru locuri, ale cărui două uşi mari şi hayonul cu deschidere largă îl marchează drept un MINI inconfundabil, imprimă segmentului Sports Activity Coupe (SAC) o notă de originalitate. Platforma de la MINI Countryman defineşte dimensiunile compacte ale studiului prin proporţiile clasice MINI, garda la sol mărită şi poziţia ridicată a scaunelor.
Exteriorul: Sports Activity Coupé – urban şi masculin.
MINI Paceman Concept păstrează partea frontală familiară gamei MINI, dar adaugă o notă distinctivă. Farurile delimitate de un contur cromat se extind mult înspre aripile faţă şi, împreună cu capota cu volume puternice, accentuează caracterul impozant al părţii frontale.
MINI Paceman Concept reproduce în mare designul grilei faţă de la MINI Cooper S Countryman. Totuşi, admisiile suplimentare în secţiunea inferioară a barei faţă asigură o ventilaţie îmbunătăţită a frânelor şi, împreună cu proiectoarele de ceaţă adâncite, accentuează latura sportivă a prototipului. Noua interpretare pe care MINI Paceman Concept o dă elementului lateral care face trecerea între aripa faţă şi panoul uşii, are atât rol de semnalizator, cât şi de priză de aer. Elementul de design are un aspect robust şi duce privirea de la montantul A către pasajul roţilor faţă, ceea ce îi oferă o notă sportivă şi atrage atenţia asupra roţilor. Concepute special pentru acest prototip, jantele mari de 19 ţoli au menirea de a întări prezenţa sportivă a modelului.
MINI Paceman Concept arată că acoperişul dispune de contururi foarte eficiente. Linia plată a plafonului este orizontală din faţă până în spate, acolo unde se pierde într-un montant C care este lat şi cu aspect transparent. Geamurile dau impresia că sunt de jur împrejurul automobilului precum o bandă de sticlă, cu acoperişul în formă de “cască” – într-o nuanţă contrastantă – suspendat deasupra. Geamurile specifice pentru coupé se ascut pe măsură ce se extind spre spate şi se combină cu talia în uşoară urcare pentru a crea o formă de pană deosebit de dinamică atunci când maşina este privită din lateral.
“În contrast cu designul mult mai vertical de la MINI Countryman, pentru prototipul MINI Paceman Concept am accentuat liniile orizontale şi am subliniat mai mult lăţimea automobilului”, a explicat Marcus Syring, director pentru design exterior al MINI, pentru a justifica apariţia puternică a conceptului. Noua interpretare a valorilor tradiţionale ale unui coupé (termenul “coupé” vine din franceză, de la cuvântul “couper” care înseamnă “a tăia”) produce un hayon nou, omogen, care păstrează farmecul unic MINI. Proporţiile puternice şi designul musculos al părţilor laterale ale automobilului, cu aripile spate proeminente, consolidează impresia atletică, neconvenţională.
Stopurile, într-o nouă interpretare, sunt poziţionate spre exteriorul părţii spate şi subliniază dominaţia liniilor orizontale, care curg paralel una faţă de cealaltă şi accentuează ecartamentul lat al punţii spate. La fel ca în cazul modelului MINI Cooper S Countryman, spoilerul spate de la MINI Paceman Concept are designul unui difuzor. Curentul de aer este canalizat printre cele două ţevi de eşapament pe secţiunea şasiului, optimizând o dată în plus proprietăţile aerodinamice ale automobilului. Chiar şi locaşul pentru numărul de înmatriculare copiază forma unei prize de aer în bara faţă, realizând o legătură stilistică între partea frontală şi cea spate a automobilului.
Conceptul cu patru locuri măsoară 4.110 milimetri în lungime, 1.789 milimetri în lăţime şi 1.541 milimetri în înălţime. În stilul specific familiei, MINI Paceman Concept are console extrem de scurte care conferă un accent deosebit taliei atletice a automobilului.
Interiorul: combinaţie de funcţionalitate modernă şi caracter luxos.
Interiorul de la MINI Paceman Concept provine în mod deliberat din limbajul de design MINI. În spatele exteriorului masculin al studiului se află o esenţă elegantă, dar sportivă, care abundă de un sentiment de calitate premium. Panoul de instrumente este definit de formele concave distincte şi de impresia de sportivitate funcţională pe care o creează. Gurile de aerisire, deosebit de mari, subliniază caracterul interiorului definit prin funcţionalitate de ultimă oră. Gurile de aerisire, vitezometrul amplasat central “Centre Speedo” şi levierul schimbătorului de viteze au elemente de contur largi, în culori contrastante.
Consola centrală subţire, care maximizează spaţiul pentru picioare atât la pilot, cât şi la pasagerul din dreapta, se contopeşte între scaune sub forma Centre Rail, familiară de la MINI Countryman, şi creează o legătură funcţională şi vizuală între scaunele faţă şi cele din spate. Acest sistem-grilă, cu profil U, unic şi inovator se află pe mijlocul habitaclului şi ajunge mult în spate, până la spătarul scaunelor. Nuanţele tapiseriei din piele conferă interiorului un aspect elegant şi luxos. Forma eliptică din interiorul uşii, clasică pentru MINI, este extinsă acum până după montantul B şi accentuează lungimea interiorului.
Încorporate în elementul eliptic principal sunt cotierele profilate, cu compartimente mari pentru stocare, mânerele uşilor cu design ergonomic şi difuzoarele pentru sistemul de sonorizare. În spatele scaunelor sport există două locuri confortabile individuale, ale căror spătare se unesc în părţile laterale pentru a crea un sprijin bine conturat. Aspectul de “lounge”, pe care acestea îl formează, subliniază apariţia individuală şi neconvenţională a prototipului şi transformă fiecare călătorie într-o experienţă specială atât pentru pasagerii din spate, cât şi pentru cei din faţă.
Sistemul de transmisie: puternic şi eficient.
Atât din punct de vedere al spaţiului, cât şi ca reglaj al şasiului, MINI Paceman Concept a fost conceput pentru a permite echiparea cu cel mai puternic motor disponibil în prezent în gama MINI. Supraalimentat cu turbină cu două elice, propulsorul de 1,6 litri de la MINI John Cooper Works oferă prototipului MINI Paceman Concept posibilitatea de a atinge cel mai înalt nivel de performanţă sportivă. Motorizarea cu patru cilindri dezvoltă 155 kW/211 CP şi generează un cuplu maxim de 260 Nm, care poate fi sporit temporar, în reprize scurte, la 280 Nm prin intermediul funcţiei Overboost.
Dezvoltat pe baza MINI Countryman , conceptul MINI Paceman primeşte platforma ideală pentru sistemul de tracţiune integrală permanentă MINI ALL4, disponibil opţional. Acesta dispune de un diferenţial central electromagnetic, dispus chiar înaintea raportului final care variază distribuţia puterii între puntea faţă şi cea spate. În condiţii normale de condus, până la 50% din putere este transmisă spre roţile spate, iar acest procent poate ajunge, în condiţii extreme, până la 100%.
Şasiul: cea mai bună manevrabilitate din segment.
Tehnologia şasiului MINI a fost dezvoltată o dată în plus pentru MINI Paceman Concept astfel încât să transforme potenţialul motoarelor puternice, într-o agilitate care să fascineze.
Comportamentul sportiv precis şi confortul deosebit al călătoriei sunt îmbunătăţite la MINI Paceman Concept. Axul faţă dispune de suspensie MacPherson şi Electric Power Steering (servodirecţia asistată electric) cu asistare a puterii în funcţie de viteză pentru a oferi modelului SAC acea agilitate pe care clienţii o aşteaptă din partea mărcii. Puntea spate cu suspensie multibraţ a fost dezvoltată pe baza experienţei în şasiuri pe care o are BMW Group şi este concepută pentru utilizare atât în versiune cu tracţiune faţă, cât şi în varianta cu tracţiune integrală ALL4.
MINI Paceman Concept: o idee inovatoare.
MINI Paceman Concept întruchipează ideea unei experienţe a condusului care nu are comparaţie, totul într-o manieră care respectă cerinţele unui public-ţintă modern şi orientat spre lifestyle, dar care respectă pe deplin valorile tradiţionale ale mărcii.
După ce MINI Countryman a deschis o cale nouă şi fascinantă în extinderea gamei de modele, designerii sunt în căutarea atingerii potenţialului pe care îl oferă tehnologia de ultimă oră a transmisiei şi conceptul flexibil al spaţiului, pentru a dezvolta opţiuni suplimentare de utilizare într-un model tip coupé. MINI Paceman Concept pune accent pe experienţa deosebit de emoţională a condusului şi demonstrează această abilitate într-un stil specific mărcii. Acum puteţi găsi o dovadă clară a modului în care un nou concept de vehicul poate fi dezvoltat total în prezent printr-o creativitate neconvenţională.
1 thought on “MINI Paceman Concept vine la NAIAS”
Comments are closed.