Smart ForTwo primeste un facelift

Chiar daca va fi prezentat anul acesta la Salonul Auto de la Paris, iar vanzarile vor incepe imediat dupa aceea, cei de la Daimler au gasit de cuviinta sa ne arate noul Facelift pe care-l primeste Smart ForTwo. Imbunatatirile sunt atat la partea de imagine, cat si sub capota (ma refer la consum si emisii de CO2).

In primul rand, facelift-ul se refera la noua culoare de exterior, un verde pal cu finisaj mat. Apoi la jantele de 15 inch, la luminile de zi LED si la grila sau carcasele oglinzilor retrovizoare, cele din urma disponibile in alb, argintiu sau negru.

In interior au fost adaugate lumini de ambianta (tot LED), optional un LCD de 16.5 cm care ofera tot felul de informatii, un volan imbracat in piele, cotiera si noi instrumente de bord.

Va spuneam si despre consum si emisii. Multumita noului software, noul Smart ForTwo “papa” aproximativ 4.2 litri/100 km in ciclu combinat, iar emisiile de CO2 nu vor depasi 97 g/km.

Smart ForTwo Facelift 2011 va fi urmat de o versiune cu motor spate. Urmatoarea generatie ForTwo va fi construit pe o platforma RWD si va fi dezvoltat in parteneriat cu cei de la Renault, urmand a aparea pe piata in 2013.

Mai multe imagini in continuare

Author: Sorin Grumazescu