Joi, 8 Martie 2010, a avut loc un eveniment dedicat noului BMW Seria 5 Sedan, eveniment in cadrul caruia, Oliver Heilmer, seful de design interior al proiectului, a avut o prezentare. Si ce poate fi mai frumos si interesant, decat sa-ti vorbeasca chiar cel din mana caruia a iesit ceea ce este BMW Seria 5 Sedan.
Incepand cu 1972 cand prima generatie Seria 5 si-a facut aparitia si pana in prezent, constructorul a livrat nu mai putin de 5.5 milioane de exemplare. Ajuns la cea de a sasea generatie, BMW Seria 5 Sedan este in zilele noastre unul din cele mai emblematice modele ale marcii.
„Prima intalnire pe care un potential client sau un pasionat o are cu noul model se face prin design. Am dorit sa aratam ca noul Seria 5 Sedan este un BMW autentic care reflecta cu adevarat valorile marcii. Am vrut să aratam ca inainte de tehnologie remarcabila si propulsoare de top este linia unei limuzine elegante si atletice. Pentru asta Oliver Heilmer, cel care a semnat designul interior, a realizat o prezentare exceptionala despre principalele caracteristici estetice ale noului model. A fost o experienta prin care am dorit sa prezentam principalele linii ale noului model, dar si caracteristici ascunse, de mare finete – o experienta deosebita de design”, a explicat Alexandru Şeremet, Corporate Communication.
In varsta de 36 de ani, Oliver Heilmer s-a alaturat familiei BMW in urma cu 10 ani si si-a lasat amprenta ca designer interior si pentru modelele BMW X5, BMW X6 si BMW Seria 5 GT, dar BMW Seria 5 Sedan a fost pentru el cea mai mare provocare, modelul fiind unul incarcat de traditie si cu o imagine foarte bine definite pentru posesorii marcii.
Sursa BMW
Mai multe imagini si detalii din comunicatul de presa in continuare
“BMW Seria 5 – Design
Cu cel mai lung ampatament din segment, cu o capotă a compartimentului motor care este lungă şi netedă, cu console faţă şi spate scurte şi cu o linie a acoperişului elegantă, arcuită în stilul unui coupé, noul BMW Seria 5 Sedan se evidenţiază clar faţă de concurenţă.
Aspectul estetic al automobilului este determinat de proporţiile perfect echilibrate. Caracteristicile de design specifice mărcii pot fi descoperite în faţă – prin grila BMW dublă, înclinată uşor înainte şi pe capota compartimentului motor care este sculptată pentru a inspira mai multă forţă, dar şi în spatele musculos al automobilului.
La interior, funcţiile moderne şi ambianţa superioară se îmbină într-o armonie perfectă într-un stil inconfundabil al mărcii. O orientare clară spre conducător a panoului de bord, element definitoriu BMW, garantează o experienţă a condusului cu adevărat unică.
BMW Seria 5 – Tehnologie
Cele mai avansate tehnologii de transmisie şi suspensie asigură o sportivitate fără precedent şi un nivel ridicat de confort. În acelaşi timp, sistemul opţional Dynamic Driving Control (Controlul Dinamic al Transmisiei) permite celui de la volan să regleze suspensia individual, în funcţie de stilul de condus şi condiţiile de drum. Noul BMW Seria 5 Sedan este disponibil cu Adaptive Drive, Dynamic Damper Control (Control Dinamic al Amortizoarelor) şi Dynamic Drive Stability Control (Control Dinamic al Stabilităţii Transmisiei), precum şi Integral Active Steering (Direcţie Integral Activă).
Toate modelele noii game BMW Seria 5 Sedan sunt disponibile, opţional, cu noua transmisie automată BMW cu opt trepte. BMW 550i dispune în echiparea standard de cutia de viteze automată BMW, optimizată pentru consum redus, la fel cum se întâmplă şi cu sistemul EPS Electric Power Steering (servodirecţie asistată electric), aflat în echiparea tuturor modelelor.
Tehnologiile BMW EfficientDynamics sunt prezente în dotarea standard în combinaţii potrivite pentru fiecare model, nelipsind Brake Energy Regeneration (recuperarea energiei frânelor), indicator al momentului optim de schimbare a vitezelor, control activ al flapsurilor şi operarea inteligentă a unităţilor auxiliare electrice, ce include un compresor decuplabil pentru aerul condiţionat. Construcţia inteligentă, ultra-uşoară, este asigurată de caracteristici precum portierele, capota compartimentului motor, panourile laterale faţă şi componentele suspensiei realizate din aluminiu.
Sistemele de asistare a conducătorului includ Parking Assistant (asistare la parcare), Surround View (vedere panoramică), avertizare de coliziune cu acţionare a frânelor în combinaţie cu Active Cruise Control (tempomat activ) şi Stop & Go, dar şi noul Speed Limit Device (dispozitiv de limitare a vitezei). Alte caracteristici disponibile sunt Lane Change Warning (avertizare la schimbarea benzii), Lane Departure Warning (avertizare la părăsirea sensului), Speed Limit Info (informaţii despre limita de viteză legală pentru tronsonul curent de drum), Head-Up Display, BMW Night Vision cu detectare a persoanelor şi cameră de supraveghere.
O nouă motorizare şi BMW Basic Service Inclusive pentru România
Noul BMW Seria 5 Sedan şi-a făcut debutul pe piaţa din România în luna martie, la numai câteva zile de la premiera mondială de la Salonul Auto de la Geneva. O nouă motorizare devine disponibilă pentru comenzi începând cu această săptămână: BMW Seria 5 520d devine cel mai eficient propulsor din gamă, cu un consum mediu conform normelor de teste UE de numai 5,0 litri per 100 km sau 132g CO2 per km. Pentru noul BMW 520d Sedan, cu un preţ de pornire de 35100 Euro noile livrări sunt programate pentru luna iunie.
Un element important care distinge oferta pentru România a gamei BMW este includerea în preţul de bază a pachetului BMW Basic Service Inclusive. Acesta acoperă operaţiile de bază pentru revizii pentru primii 5 ani sau 100 000 km şi este transmisibil în cazul în care automobilul îşi schimbă proprietarul. Pachetul poate fi extins cu BMW Service Inclusive sau BMW Service+Repair Inclusive şi/sau pentru 6 ani sau 120000 km.
BMW Basic Service Inclusive asigură gratuit următoarele servicii: schimbarea uleiului de motor, inclusiv a filtrului, service/înlocuirea filtrului de aer, a microfiltrului, a bujiilor şi lichidului de frână, verificarea şi revizia standard a autovehiculului în conformitate cu manualul de Service BMW din mapa de bord.”
Recent Comments