Urmatoarea generatie Mercedes S-Class ar putea avea doar versiuni hibrid in SUA

Autoblog scrie ca Mercedes-Benz are de gand sa lanseze, pentru piata din Statele Unite, toata gama S-Class in versiunea hibrid. Singurele exceptii vor fi versiunile benzina AMG. In cazul in care va fi asa, ar fi o miscare foarte inteligenta pentru Mercedes, deoarece in SUA (si nu doar aici) numarul celor carora le pasa de mediul inconjurator este in crestere.

Pentru moment, singura veriune hibrid este S400, model ce combina un V6 de 3.5 litri cu un motor electric, consumul fiind de 7.9 litri/100 km. Autoblog sustine ca S400 se vinde foarte bine in SUA, in special la Hollywood, unde celebritatile incearca sa-si inlocuiasca modelele Prius cu ceva care se potriveste mai bine statutului lor social.

Mercedes lucreaza deja la un sistem plug-in hybrid pentru S-Class, cu un tren de rulare de la care se asteapta un consum de 3 litri/100 km si emisii de CO2 de doar 100 g/km.

Sursa Autoblog

Mai multe imagini in continuare

Author: Sorin Grumazescu