Anteros Coupe si Roadster de la n2a Motors

n2a Motors este un producator auto a carui nume vine de la Not Two Alike, de unde intelegem ca nu exista o a doua masina la fel. De curand acestia au lansat noile Anteros Coupe si Antero Roadster, modele bazate pe Corvette 2009. Dezvaluite pentru prima oara la Salonul Auto de la Los Angeles in 2008, acestea beneficiaza de caroserii de inspiratie italiana fabricate din fibra de carbon.

Anteros Roadster este bazat pe standardul Corvette si detine un motor V8 LS3 ce dezvolta 430 CP, in timp ce Anteros Coupe este bazat pe Corvette Z06 si are sub capota tot un V8, dar de 7.0 litri si care “scoate” din el 630 CP. Ambele modele vin echipate cu jante din aluminiu, evacuare dubla amplasata median si un interior de inalta clasa.

Un avantaj pe care nu-l gasim intotdeauna la astfel de masini ar fi garantia de 160.000 de kilometri (100.000 mile) pe care o ofera constructorul si faptul ca oricare din aceste 2 modele poate fi dus la orice service autorizat Chevrolet.

Preturile pentru varianta standard coupe pleaca de la 149.000 $, iar pentru convertible de la 154.500 $, in timp ce varful de gama, cel bazat pe Z06 ajunge la 176.500 $. Ca un ultim amanunt va mai spun ca exista si cateva pachete de performanta care permit motorului sa dezvolte intre 525 si 1.000 CP.

Mai multe imagini in continuare

Author: Sorin Grumazescu