Mercedes-Benz E-Class 2010 – Imagini noi (exterior, interior si detalii motor)

Dupa cum va spuneam si ieri, cei de la Mercedes “vor trage cortina” pentru a lasa sa se vada noul Mercedes-Benz E-Class. Tot ieri au aparut pe internet mai multe imagini cu noul model, imagini chiar din brosura oficiala Mercedes. Pe langa imaginile de exterior (din care 3 deja ati vazut), brosura ne mai dezvaluie imagini din interiorul masinii, alaturi de dimensiuni si motorizare.

Cum era de asteptat, rivalul seriei 5 de la BMW si Audi A6, si-a modificat putin dimensiunile fata de actuala generatie E-Class, masurand 4.868 mm lungime (+12 mm), 1.854 mm latime (+32 mm) si 1.470 mm inaltime (-13 mm), in timp ce ampatamentul are 2.874 mm (+20 mm).

De asemenea s-a facut si un update in ceea ce priveste motorizarea, iubitorii de diesel putand acum alege din 5 versiuni diferite: noul motor de 2.1 litri in 4 cilindri cu 136, 170 si 204 CP si cel V6 BlueEFFICIENCY de 3.0 litri cu 231 CP sau BLUETEC cu 211 CP.

Motoarele pe benzina sunt tot in numar de 5: unul de 1.8 litri injectie directa, in 4 cilindri, cu 184 si 204 CP, unul V6 de 3.5 litri (pentru modelul 4MATIC) ce dezvolta 272 CP, unul V6 de 3.5 litri injectie directa cu 292 CP si varful de gama, un V8 de 5.5 litri ce produce 388 CP si care poate fi combinat cu tractiune spate sau tractiune integrala.

Se pare totusi ca in timpul acestui an Mercedes are de gand sa imbogateasca gama E-Class prin introducerea modelelor Estate (station-wagon) si Coupe, iar in 2010-2011 constructorul german va mai adauga si o versiune hibrid

Mai multe imagini in continuare

Author: Sorin Grumazescu