McLaren MP4-12C se vrea putin mai nervos. Poate de asta a aparut McLaren MP4-12C Can-Am GT, un model orientat catre circuit, un model care va fi fabricat in editie limitata.
Este oarecum bazat pe versiunea GT3 si, conform spuselor constructorului, este un tribut adus lui Bruce McLaren si lui Denny Hulme, ambii piloti in Can-Am Series.
Sigur ca avem un pachet aerodinamic, sigur ca avem un spoiler frontal, sigur ca avem un eleron spate, sigur ca avem diverse prize de aer, sigur ca avem fibra de carbon, ultima fiind prezenta, printre altele, pe carcasele oglinzilor retrovizoare.
Cabina este un rollcage care intruneste toate cerintele FIA, cu scaune Recaro, cu centuri de siguranta in sase puncte, cu un volan imprumutat de la GT3 racer si, oarecum surprinzator, cu un sistem de aer conditionat. 🙂
Ei bine, nu in cele din urma, avem un V8 de 3.8 litri „curat”. “Curat” insemnand un motor fara vreo „opreliste”. Vom avea unul calibrat „la marea arta”, cu un sistem de racire perfect, care dezvolta 630 CP si care face din McLaren MP4-12C cel mai puternic model de pana acum.
Partea trista e ca nu are voie sa „umble” liber pe strazi. In sensul ca nu este omologat, iar viitorii proprietari vor putea sa-l foloseasca doar pe circuite… La fel de trist e si pretul (undeva la 467.500 euro), dar si faptul ca nu vor fi construite mai mult de 30 de unitati.
Mai multe imagini in continuare
Recent Comments