Audio Camaro Project de la Magnat

audio_camaro_project_magnat

Nu stiu pe cine intereseaza, nu stiu cati proprietari de Chevy Camaro ar fi interesati de un sistem audio de inalta performanta, dar stiu ca baietii de la Magnat s-au gandit ca exista si aceasta posibilitate.

Cred ca v-ati dat seama ca glumeam, nu?! Pentru ca baietii de la Magnat nu se ocupa de sistemul audio al unei masini. Sau nu doar de asta… Impreuna cu altii incearca sa aduca tot ce-i mai bun pe o masina. Chiar daca, de aceasta data, a primit denumirea de Audio-Camaro… 🙂

Si de ce va spuneam ca nu vorbim doar despre audio? Pentru simplul fapt ca atunci cand veti deschide portierele veti vedea scaune imbracate in piele de calitate si Alcantara. Si dupa ce va veti urca in masina si veti „da o cheie”, o sa auziti un V8, cu un ECU modificat, la care se adauga o evacuare noua. Totusi, ce se va auzi? Herghelia care a crescut la 451 CP si un cuplu de 596 Nm, impreuna ducand masina pana la viteza maxima de 274 km/h.

Mai descoperim o suspensie ajustabila, jante de 22 inch si pneuri Yokohama Advan Sport, pneuri care masoara 265/30ZR22 fata si 295/25ZR22 spate. Plus un finisaj exterior extrem de placut ochiului, un finisaj in doua tonuri de culoare.

Ei bine, da, avem si modificari la sistemul audio. Si avem un sistem infotainment Audiovox VME 9520NAV, cu navigatie, cu sistem Bluetooth hands-free, cu posibilitate de conexiune iPod/iPhone, cu DVD, cu volan multifunctional si cu un sistem Magnat de 4.400 watt, multe difuzoare si niscaiva subwoofere pozitionate in portbagaj.

N-arata rau deloc… Da’ oare cum se aude?! Si ma refer si la motor, da’ si la sistemul audio… 🙂

Mai multe imagini in continuare

Author: Sorin Grumazescu