Citroen Numero 9 Concept – Imagini, detalii si video

Din nou Citroen DS. De aceasta data Citroen Numero 9 Concept. De ce Numero 9? Pentru ca linia DS este inspirata de 90 de ani de istorie in lumea producatorilor de automobile, lucru care ilustreaza experienta Citroen in ceea ce priveste creativitatea si tehnologia.

Uite-asa, viitorul DS va fi lansat in China, iar pentru a marca acest lucru, Citroen a prezentat noul lor concept, cel pe care-l vedeti in imagini si care va fi dezvaluit la Salonul Auto de la Beijing. Iar baietii de la Citroen incearca sa ne arate prin intermediul noului lor concept, nu unul, ci trei modele ale liniei: un sedan premium din segmentul C, un SUV si un sedan al segmentului D.

Da, daca va uitati atent, o sa vedeti in Numero 9 si DS3, si DS4, si DS5. Plus ca o sa descoperiti un model cu o capota lunga si garda destul de mica (doar 1.27 m inaltime), jante de 21 de inch, o lungime de 4.900 mm, 1.940 mm latime si un ampatament de 3.000 mm. La toate acestea se adauga o parte frontala modificata, cu o grila 3D, faruri LED, ornamente cromate, plus o culoare exterioara interesanta denumita Whisper (un amestec de negru cu tente subtile de violet).

Ce ascunde noul Numero 9? Nimic altceva decat tehnologia plug-in full-hybrid, cu un motor electric pe puntea spate si un motor cu ardere interna, benzina sau diesel. Electricul dezvolta 70 CP si un cuplu de 200 Nm, in timp ce conventionalul, THP-ul de 1.6 litri, ajunge la 225 CP si 275 Nm. Si in cazul in care erati curiosi, bateriile litiu-ion pot fi incarcate de la o priza obisnuita in doar 3 ore jumătate.

Astfel, jucaria celor de la Citroen reuseste sa acopere o autonomie de 50 km complet electric. Tot la performante ar mai fi de adaugat un consum de 1.7 litri/100 km si emisii de CO2 de doar 39 g/km, dar si 5.4 secunde pana la 100 km/h si o viteza maxima de 244 km/h.

Nu in ultimul rand, Citroen Numero 9 ofera tehnologia micro-hybrid, cu ajutorul careia motorul cu combustie interna se opreste atunci cand este nevoie, sau sistemul de pre-incalzire a interiorului, care asigura confortul celor care urmeaza sa plece la drum.

Frumos, asa-i? Nu stiu voua, dar mie imi place mult… 🙂

Sursa Citroen

Mai multe imagini in continuare

Author: Sorin Grumazescu

1 thought on “Citroen Numero 9 Concept – Imagini, detalii si video

Comments are closed.