Kia Naimo Concept a debutat la Seul

Din nou Salonul Auto de la Seul. De aceasta data Kia Naimo Concept, un electric fara piloni B si a carui denumire vine tot din limba coreeana si inseamna „patrat”.

Este un concept cat se poate de simpatic, cu elemente asimetrice, care are o lungime de 3.9 metri si un ampatament de 2.6 metri, si care, pe langa altele, beneficiaza de blocuri optice cu lumini LED punctiforme.

Interiorul este putin mai domestic, cu o podea si panouri pentru portiere facute din lemn de stejar, scaune care nu seamana cu cele pe care le stim, dar care par foarte confortabile, doua console centrale (una fata, cealalta spate), cu forme interesante si care pornesc de sub scaune si un volan putin mai altfel fata de cele cu care ne-am obisnuit noi.

Puterea vine de la un motor electric PNSM (Permanent Magnet Synchronous Motor), care dezvolta 109 CP si are un cuplu de 280 Nm. Bateriile litiu-ion utilizate sunt de 27 kWh si sunt pozitionate sub podea.

Si de aceasra data au fost folosite jante de 20 inch din aliaj si pneuri low-resistance, noul Naimo reusind o viteza maxima de 150 km/h si o autonomie de 200 km cu o singura incarcare. Multumita unui sistem quick-charge, bateriile vor putea fi reincarcate in aproximativ 25 de minute, la 80% din capacitatea totala.

Mai multe imagini in continuare

Author: Sorin Grumazescu