Iata ca Nissan Pathfinder si Nissan Navara ajung si in Romania. Noile modele beneficiaza de un facelift care aduce o imagine usor rotunjita si moderna, dar care nu schimba cu nimic aspectul dur al masinilor. Navara a crescut in lungime cu 8 mm, iar jantele, farurile xenon si culorile Blue Grey si Electric Blue sunt complet noi. Panoul de bord a fost redesenat si incorporeaza echipamente noi, scaunele sunt mai ergonomice, iar cotiera centrala sau spatiile de depozitare au fost modificate.
Dar sa trecem putin in revista ceea ce intreseaza mai mult: echipamentele, tehnologia si motorizarea. Sistemul Cruise Control vine cu Speed limiter, sistemul ESP este disponibil si pentru Navara, Nissan Connect Premium aduce un hard de 40GB si comenzi vocale, un touchscreen si poate reda DVD-uri, dar doar atunci cand masina este oprita. Mai gasim un sistem audio Bose Premium, conexiune Bluetooth, USB, iPod, memoria disponibila pentru muzica fiind de 9.3GB.
Motorizarea este asigurata de un 2.5 dCi common rail, care cu modificarile de rigoare reuseste sa aduca o imbunatatire a performantelor, consumului de carburant si emisiilor. Injectia directa a permis o crestere de 11 procente atat in ceea ce priveste puterea (190 CP), cat si cuplul (450 Nm). Consumul mediu este de 8.5 litri/100 km, iar emisiile de CO2 nu vor depasi 224 g/km. In perioada care va urma, varful de gama va fi atat pentru Pathfinder, cat si pentru Navara, V6-le dCi cu 231 CP si 550 Nm.
Mai jos o sa gasiti prezentata fiecare masina in detaliu, dar totusi sa va spun si preturile: Pathfinder va fi disponibil in versiunile de echipare XE, SE si LE, preturile pornind de la 34.650 euro cu tot cu TVA. Navara va fi disponibil in versiunea de echipare XE, pretul pentru Navara King Cab fiind de 29.570 euro cu tot cu TVA.
Sursa Nissan
Mai multe imagini si detalii din comunicatul de presa in continuare
NOUL NISSAN PATHFINDER
Avand 7 locuri si un interior cu o flexibilitate iesita din comun, oferind 64 de configuratii diferite ale habitaclului, Nissan Pathfinder se distinge ca un vehicul practic, pentru familie. Toate scaunele se rabateaza foarte simplu iar rezultatul este un planseu de incarcare plat, cu lungimea de 2,8 metri. Ultimul rand de scaune, impartit 50/50, se rabateaza din doua miscari in timp ce la unele modele concurente operatiunea se efectueaza chiar si din 10 miscari. Al doilea rand de scaune este impartit 40/20/40 iar accesul este facilitat de deschiderea portierelor spate la 73 de grade.
Cu 7 locuri ocupate ramane un portbagaj de 190 litri, cu cea mai mare lungime din segment. Rabatandu-se ultimul rand de scaune, Pathfinder dispune de 515 litri pentru bagaje, capacitate care creste la 2091 litri rabatandu-se si randul doi.
Cele 12 spatii de depozitare sunt dispuse astfel: 6 in podea, 4 in lateral, 2 in plafon. De asemenea, pasagerii au la dispozitie 6 suporturi pentru pahare.
Asa cum o impune traditia 4×4, Nissan Pathfinder are o structura pe sasiu. Insa cum modelul pune pret si pe comportamentul pe sosea, ambele punti beneficieaza de suspensii independente si bare anti-ruliu iar directia precisa si franele cu EBD si brake assist sunt eficiente si rezistente, demne de categoria SUV Premium.
Sistemul electronic de tractiune integrala, All-Mode 4×4, are obiectivul de a asigura mobilitate in orice conditii dar si un condus relaxat. Fiind integrat sistemelor de siguranta activa, ca noul ESP+, este capabil sa anticipeze pierderile de aderenta si sa redistribuie cuplul inainte de pierderile de aderenta, practic eliminandu-le. Mai exact, este suficienta o rotatie de cateva grade a uneia dintre roti ca informatia sa ajunga le celelalte si sistemul sa reactioneze; alte dispozitive ale concurentei pot parea similare pe hartie insa sunt actionate de obicei prin sistem “dual pump”: aici roata patineaza si efectueaza cateva rotatii pana transmite informatia iar in acest timp vehiculul poate ramane impotmolit.
Cu reductorul cuplat se pot depasi in siguranta si traseele foarte dificile.
ESP+ este configurat in spiritul caracterului dual al modelului Pathfinder – pentru a fi eficient atat on-road cat si off-road.
Gama Pathfinder este compusa din trei versiuni de echipare, XE, SE si LE. Preturile pornesc de la 34.650 euro cu TVA. In versiunile SE si LE, Noul Pathfinder este disponibil atat cu transmisie manuala cat si cu cutie de viteze automata.
NOUL NISSAN NAVARA
Nissan Navara a fost conceput in paralel cu Pathfinder, ambele modele fiind produse in fabrica Nissan din Barcelona. Cele doua modele au in comun platforma si majoritatea specificatiilor tehnice, iar datorita acestui fapt Navara ofera confortul si rafinamentul unui SUV, aspect care il distinge in segmentul PickUp. Este vehiculul ideal pentru amatorii de sporturi in aer liber, fiind capabil sa transporte echipamente variate, de la scuba diving la ATV rasfatandu-si pasagerii cu habitaclul unui SUV Premium. In acelasi timp, Navara ramane un partener de incredere pentru lucrul in conditii grele, un adevarat cal de povara cu tractiune integrala si o buna capacitate de incarcare.
Navara este disponibil in doua versiuni: King Cab, cu doua usi plus inca doua semi-portiere care se deschid in sens invers si Double Cab cu patru usi conventionale. Ambele au acelasi ampatament, 3,20 m si aceeasi lungime, 5,27 metri, King Cab avand un spatiu de incarcare mai lung.
Interiorul versiunii King Cab are patru locuri, cele doua locuri din spate fiind potrivite mai degraba pentru copii sau, pe distante scurte, pentru adulti. Spatiul din zona posterioara poate avea insa multiple alte utilizari, datorita sezutului scaunelor care se poate rabata. Lipsa montantilor B face accesul mai usor. Disponibil in versiunea de echipare XE, Nissan Navara King Cab costa 29.570 euro cu TVA, acesta fiind si pretul de pornire al gamei.
Versiunea Double Cab ofera un habitaclu mai confortabil pentru 5 persoane, cu o bancheta spate cu trei locuri. Pasagerii au la indemana mai multe spatii de depozitare iar sezutul banchetei se rabateaza. Gama cuprinde patru versiuni de echipare: XE, SE, LE, LE Plus.
Navara ofera cel mai bun spatiu de incarcare din segment, suprafata de incarcare fiind de 2,36 metri patrati la Double Cab si de 2,9 metri patrati la King Cab care poate transporta un ATV. Pasajele rotilor au fost concepute pentru a nu reduce capacitatea benei, astfel incat la ambele versiuni Navara distanta dintre pasajele rotilor este de 1,13 metri. Desi lungimea benei este mai mica la Double Cab fata de King Cab, adica 1,51 m fata de 1,86 m, Navara Double Cab ramane referinta categoriei la capitolul spatiu de incarcare.
Sistemul C-Channel, unic in segment, este un dispozitiv special conceput care faciliteaza ancorarea incarcaturii si poate fi completat cu numeroase accesorii de profil.
1 thought on “Nissan lanseaza in Romania noile Pathfinder si Navara”
Comments are closed.