MINI lanseaza un concurs de design in care cere participantilor sa vina cu solutii noi pentru sina centrala care caracterizeaza interiorul noului Countryman. Termenul limita de depunere a schitelor este 11 Mai 2010.
Sina despre care va vorbesc inlocuieste oarecum consola centrala a masinii si se intinde din fata pana in spate, intre scaunele modelului. Ideea acestei competitii este de a aduce tot felul sisteme care ar putea fi montate pe aceasta sina. Spre exemplu, ar putea exista un sistem care sa-ti permita sa incarci MP3 Player-ul, sau telefonul, sau orice alt dispozitiv care are nevoie de cabluri.
Designerii trebuie sa prezinte pana la 9 schite, in imagini 2D (1280×800 pixeli si in format JPG), dar obligatoriu bazate pe template-urile disponibile pentru download. Asa cum va spuneam, termenul limita este 11 Mai 2010. Pentru cele mai bune trei idei care vor fi alese, echipa de design de la MINI va face rendering-uri care vor fi transformate in prototipuri. Aceste prototipuri vor fi prezentate la MINI Center Rail in cadrul Salonului Auto de la Paris in luna Octombrie 2010.
Bineinteles, vor exista si premii. Premiul I va consta intr-o excursie la Paris pentru doua persoane, chiar in perioada Salonului Auto de la Paris. Excursia consta in trei zile cazare la un hotel din Paris, transport inclus. Prototipul va fi prezentat la Salon, iar castigatorul isi va putea vedea numele in dreptul acestuia.
Premiile II si III constau intr-un Apple Macbook Pro, iar pentru locurile patru si cinci, castigatorii vor primi cate un iPod Touch. Juriul care va alege castigatorii este format din membrii echipei MINI Design Team.
In cazul in care doriti sa participate, mai multe detalii gasiti accesand Minispace.com
Sursa Carbodydesign
Mai multe imagini in continuare
Recent Comments