Intai a aparut brosura. Apoi au aparut primele imagini, dar de o mica rezolutie. Intr-un final au aparut imagini de inalta rezolutie si detalii complete cu noul Mercedes-Benz S-Class 2010 Facelift.
Bun. Pai sa incepem. La partea din fata acesta vine cu o noua grila mai pronuntata, un bumper revizuit, cu insertii cromate la prizele de aer si lumini de zi LED. La spate, schimbarile sunt mai putin notabile, cu modificari ce tin de adaugarea stopurilor LED, un sistem de evacuare revizuit si integrat in bumper.
In ciuda “machiajului” minor, chestiile mai importante abia acum vin. Este vorba despre lansarea lui S400 Hibrid, a carui consum ajunge la 7.9 l/100 km si la emisii de CO2 de doar 186 g/km. Acesta se vrea primul vehicul de productie ce combina un tren de rulare hibrid cu baterii litiu ion si foloseste un motor pe benzina, de 3.5 litri ce dezvolta 279 CP, alaturi de cel electric ce produce un plus de 20 CP.
Si daca va pasa mai putin de mediul inconjurator (ceea ce nu va sfatuim), Mercedes a pregatit o gama cu nu mai putin de 8 motoare pe benzina si diesel, care au fost modificate pentru a avea un consum mai mic si emisii mai scazute. La diesel discutam de un motor V6 de 3.0 litri si 235 CP si unul V8 de 4.0 litri si 320 CP. Cele pe benzina sunt: V6 de 3.5 litri si 272 CP, V8 de 4.7 litri si 340 CP, V8 de 5.5 litri si 388 CP, V12 bi-turbo de 5.5 litri si 517 CP. Si daca nu era destul, varful de gama este un V8 S63 AMG de 6.2 litri ce dezvolta 525 CP si ultimul, un V12 S65 AMG de 6.0 litri ce ajunge la impresionantii 612 CP.
La fel ca si vechile versiuni S-Class si actuala generatie e plina de tehnologii care tin de siguranta soferului si a pasagerilor. Sistemul Adaptive Highbeam Assist, Night View Assist (pentru detectarea pietonilor noaptea), Lane Keeping Assist (face ca scaunul soferului sa vibreze daca acesta paraseste linia de mers) si Speed Limit Assist (arata limita de viteza pe display-ul central).
Mercedes a adaugat si monitorul Splitview despre care v-am mai vorbit si care permite soferului si pasagerului din fata sa se uite la acelasi ecran si sa vada lucruri diferite. Soferul, de exemplu, poate vedea GPS-ul, in timp ce pasagerul dreapta poate viziona un film (lucru nerecomandat). Tot la partea de upgrade mai amintim un sistem COMMAND cu slot pentru cardurile SD, conexiune Bluetooth si port USB.
Pasagerii din spate nu au fost uitati, acestia beneficiind de un intreg sistem entertainment, cu doua display-uri de 8 inch, casti wireless si o telecomanda care poate opera atat sistemul audio cat si functia sistemului COMMAND.
Mai multe imagini in continuare
Mai trebuia adaugat doar ca o sa coste cat un apartament in Bucuresti 🙂
@Cojo, stai sa vezi cum rasar. Ca ciupercile dupa…criza. :))
cit un apartament BUN si in zona centrala in Bucuresti :))
Asta e unul dintre putinele Mertzuri dupa care chiar intorc capul pe strada… C, CL, SL si SLK completeaza lista…
N-ai ce-i face frate…Merc-ul ramane Merc.