Opel Insignia Sports Tourer este in Romania

20.250 euro cu tot cu TVA este pretul cu care Opel Insignia Sports Tourer vine in Romania in varianta de baza, in timp ce pretul maxim pentru varful de gama este de 34.500 euro TVA inclus.

Vor exista patru versiuni de echipare ale noului Insignia ST si anume Essentia, Edition, Sport si Cosmo. In versiunea standard proprietarii vor beneficia de inchidere centralizata prin telecomanda, geamuri electrice la partea din fata, volan reglabil in doua directii, scaun pentru sofer reglabil electronic pe inaltime, Radio CD si bineinteles computer de bord.

Optional se poate alege sistemul Adaptive 4X4, cu un sasiu FlexRide si cu un diferential autoblocant electronic, acestea aducand o mai buna stabilitate si manevrabilitate masinii, indiferent de drumurile pe care ruleaza.

Pe langa cele 7 motorizari deja existente, noul model mai vine cu doua noi propulsoare. Astfel, pentru versiunile FWD va mai fi disponibil motorul turbo de 1.6 litri ce dezvolta 180 CP si un cuplu de 230 Nm. Cel de al doilea motor este destinat sistemului 4WD Adaptive si este unul Bi-Turbo de 2.0 litri ce produce 190 CP si 400 Nm.

Cu toate ca ST-ul este cu doar 8 cm mai lung decat varianta hatch, spatiul interior a ramas neschimbat, dar este extrem de generos pentru pasageri, in timp ce portbagajul poate ajunge pana la 1.530 litri atunci cand bancheta spate este rabatata. Ampatamentul este de 2.740 mm, iar lungimea totala este de 4.910 mm.

Vicepresedintele General Motors Europe Design, Mark Adams, a spus despre noul Insignia Tourer ca este “o combinatie intre frumusetea sculpturala si precizia germana, reunind perfectiunea inginereasca si emotia, intr-o armonie perfecta. Insignia Sports Tourer nu este doar versiunea break a berlinei, ci este un autovehicul cu personalitate proprie.”

Intre imaginile de mai jos, o sa gasiti si oferta completa a noului Opel Insignia Sports Tourer.

Mai multe imagini in continuare

Author: Sorin Grumazescu

1 thought on “Opel Insignia Sports Tourer este in Romania

Comments are closed.