Citroen vrea sa continue seria de victorii si in Sardinia

Dupa ce s-au impus in Mexic, Portugalia si Iordania, echipajele Citroen Total vor sa prinda primele pozitii si in Raliul Italiei, Sardinia. Bineinteles, tot cu versiunile DS3 WRC.

Anul trecut, Raliul Italiei a fost „sarit” din calendarul competitional, insa, anul acesta, revine cu ceva noutati. Cartierul general este in Olbia, pe coasta de nord a Sardiniei, iar parcul de service este pozitionat intr-un terminal nou, in portul Isola Bianca.

La ora asta, adica dupa 4 etape, primele patru echipaje sunt despartite de doar 8 puncte. Loeb si Elena castigand Mexicul pozitionandu-se apoi pe podium in Portugalia si Iordania. Dupa aceste rezultate, cei doi au urcat in clasamentul general, urmand ca pe 6 Mai sa plece primii de la linia de start. „Daca ai o pozitie buna in clasament inseamna ca ai o pozitie proasta la start in urmatorul raliu. Sa pleci primul nu reprezinta deloc un avantaj. Nu avem cum sa influentam ce se intampla in spate. Toata lumea va profita de faptul ca noi vom curata drumul si vor stii si timpul nostru. In functie de toate acestea isi vor stabili ritmul”, a spus Loeb.

Ogier va pleca al treilea, iar dupa parerea mea, Loeb n-ar trebui sa fie foarte trist: faptul ca pleaca primul, ar putea fi un avantaj pentru Ogier, deci… 🙂 „Unii au o pozitie mai buna la start decat a noastra, altii nu. Pozitia la start in prima zi este foarte importanta pe macadam, dar sa nu uitam ca un raliu dureaza trei zile. Sunt cinci piloti cu sanse la victorie si uneori poti sa castigi sau sa pierzi din cauza unui detaliu minor. Mai este inca mult pana la sfarsitul sezonului si nu cred ca acum este momentul sa incepem sa facem calcule. Obiectivul nostru este sa castigam, chiar daca acest lucru inseamna ca vom fi poate primii la start in etapa viitoare. Este un sezon foarte important si fiecare punct conteaza”, a spus Sebastien Ogier.
Asteptam sa vedem ce se va intampla. Pana atunci, mai jos gasiti cateva declaratii.

Sursa Citroen

Trei intrebari pentru… Sébastien Ogier

Ai castigat in Portugalia si Iordania. Urmeaza un hat trick in Italia?
„Aceste doua victorii au venit la momentul potrivit pentru ca ne-au readus in lupta pentru titlu. Rezultatele noastre arata acum mult mai bine decat la inceputul sezonului, dar nu s-au schimbat foarte multe. Am fost foarte rapizi si in etapele in care nu am castigat. Greseala din Mexic ne-a costat puncte importante, dar in Portugalia si Iordania unde eram presati sa obtinem un rezultat bun am castigat. Nu am schimbat absolut nimic in comportamentul meu. In Sardinia vom incerca sa ne facem treaba la fel ca si pana acum.”

Motoare si pneuri noi. Parametri s-au schimbat putin in acest sezon. Ti-ai schimbat si tu stilul?
„Fiabilitatea modelului Citroën DS3 WRC este un avantaj major in aceasta lupta foarte stransa. De la inceputul sezonului nu am avut nicio problema mecanica suficient de serioasa incat sa ne scoata din cursa. Am testat foarte mult pentru a ajunge la acest nivel si trebuie sa scot in evidenta munca excelenta pe care a facut-o intreaga echipa. Acum trebuie sa terminam sezonul cu doua motoare asa cum prevede regulamentul. Acest lucru nu schimba foarte multe pentru un pilot. Nu voi pilota altfel decat in primele etape. Poate doar inginerii sa fie mai stresati. In ceea ce priveste noile pneuri Michelin, acestea sunt mai rezistente acum si poti sa ataci un pic mai mult virajele fara sa-ti fie teama ca faci pana.”

Sardinia nu a fost anul trecut in calendar, dar tu ai luat startul aici. Este un avantaj pentru tine?
„Cursa noastra nu a durat foarte mult, dar am participat la recunoasteri. Potrivit lui Julien, copilotul meu, nu vom avea niciun avantaj in comparatie cu celelalte echipaje. S-a pastrat o singura proba speciala de anul trecut. Am avut insa o sesiune de teste in Sardinia care s-a terminat cu concluzii pozitive. Este foarte important sa putem testa inaintea unui raliu. Modelul Citroën DS3 WRC se comporta din ce in ce mai bine din toate punctele de vedere. Obiectivul nostru este sa facem aceasta masina din ce in ce mai rapida!”

Author: Sorin Grumazescu

1 thought on “Citroen vrea sa continue seria de victorii si in Sardinia

Comments are closed.