VW Golf VI – Tuning de la ABT

Nu cred ca vreodata, vreun model nou aparut a celor de la Volkswagen, va scapa de mana baietilor de la ABT. Asta s-a intamplat si cu noul VW Golf VI care a fost lansat in Octombrie la Salonul Auto de la Paris. Cum era si normal, tunerul vine cu modificari la partea estetica, dar aduce noutati si in alte parti ale modelului.

Astfel, motorul TSI de 1.4 litri dezvolta acum 160 CP (fata de 122 cat avea), in timp ce versiunea care producea 160 CP, ajunge acum la 200 CP. Pana si varfului de gama, VW Golf GTI VI, pe care nu-l vom vedea pe piata decat anul viitor, si care are un motor FSI de 2.0 litri, cei de la ABT au mai adus in herghelie 30 de caluti si acum va produce nici mai mult nici mai putin de 240 CP.

Manevrabilitatea modelului creste odata cu noul sistem de franare de inalta performanta si a suspensiilor sport. Ca noutati la exterior avem spoilerele care sunt modificate, grila fata noua, eleronul de acoperis, sistemul cu 4 conducte de evacuare si, la alegere, jante de aliaj de 18 sau 19”.

Noul model Volkswagen Golf VI de la ABT, va fi lansat pentru prima oara la Salonul Auto de la Essen, incepand cu 29 Noiembrie.

Inca o imagine in continuare

Author: Sorin Grumazescu

2 thoughts on “VW Golf VI – Tuning de la ABT

Comments are closed.