Anul trecut, in Octombrie, am participat la prezentarea noului pneu Michelin Primacy 3. Acum, la invitatia celor de la Michelin si Porter Novelli, am participat la ceea ce s-a numit o demonstratie de siguranta rutiera. Totul s-a desfasurat pe traseul Bucuresti – Arbanasi (Bulgaria) si retur, alaturi de jurnalisti si bloggeri fiind invitati si cativa piloti de raliu. Printre ei, Alina Carmina Bunica, Alex Filip si Titi Aur.
Traseul a acoperit 350 km, iar scopul a fost testarea anvelopei Michelin Primacy 3 in conditii reale de trafic, avand posibilitatea sa vedem cum se comporta in cele 3 zone de performanta (franarea pe suprafete uscate/umede si virarea pe carosabil umed.
Cei care ne-au si vorbit despre anvelopa, au fost Alina Ghica (Marketing Manager Michelin Romania and Balkans) si Dominique Aimon (Michelin Group Vice-President of Scientific and Technical Communication). „Ne-am dorit sa oferim invitatilor nostri din Romania si Bulgaria oportunitatea de a experimenta performanta noilor anvelope in conditii reale de trafic si de a intelege ce semnifica siguranaa la puterea a treia oferita de Michelin Primacy 3.” a spus Dominique Aimon printre altele.
Si inainte de a va spune si niscaiva lucruri despre Primacy 3, va mai zic ca masinile care au fost incaltate cu anvelopa celor de la Michelin, au fost Audi, Citroen si Volkswagen.
Bun! Sa trecem si sa va povestesc despre Primacy 3. Pneurile au fost testate de catre TUV SUD Automotive si IDIADA, iar rezultatele spun ca ofera aderenta excelenta la franarea pe suprafetele uscate sau umede, dar sta bine si la partea cu virarea pe carosabil umed, lucru pe care, de altfel, l-am vazut si eu in testele facute anul trecut la Valencia. Un alt exemplu ar fi si faptul ca la 100 km/h, pe carosabil uscat, distanta de franare este in medie cu 2.2 m mai mica decat in cazul concurentei. Apoi, sa nu uitam partea de consum. Sunt convins ca deja stie toata lumea ca anvelopele au „partea lor de vina” in ceea ce priveste consumul. Iar in cazul anvelopei Michelin Primacy 3, se spune ca, pe toata durata de viata a cauciucului, consumul se reduce cu pana la 70 de litri.
Si pentru ca 70% dintre accidentele rutiere au loc pe carosabil uscat si 60% au loc in oras, la viteze mici, cei de la Michelin incearca sa ofere solutii viabile, siguranta fiind unul dintre punctele care-i intereseaza cel mai mult. Daca nu stiati, bugetul Michelin doar pentru cercetare, este de aproape 600 milioane de euro. Si daca tot am adus aminte de siguranta, hai se vedem cam in cate categorii se impart accidentele.
Mai intai vreau sa va spun ca in cadrul Universitatii din Dresda exista un centru unde au fost analizate peste 20.000 de accidente care au avut loc in Europa intr-o perioada de 10 ani, informatiile fiind prelucrate tocmai pentru a identifica tipurile acestora. Si au fost impartite in 3 mari categorii:
1.Accidente in care este implicat un singur vehicul, fara pieton, cu sau fara obstacole.
2.Accidente în care sunt implicate cel putin două vehicule, aici intrand coliziunile laterale, frontale, in partea din spate, dar si coliziuni in care sunt implicati biciclisti.
3.Accidente in care sunt implicati un pieton si un vehicul.
Apoi, au fost clasificate in functie de conditiile meteo si tipul drumului pe care a avut loc accidentul. Unde avem asa:
– 70% din accidente au loc pe suprafete uscate.
– 60% din accidente au loc in orase, la viteze reduse.
– 75% din accidente au loc pe drum drept (20% pe carosabil umed).
– 25% din accidente au loc in viraje (50% pe carosabil umed), acestea fiind si cele mai grave tipuri de accidente.
– 99% din accidentele pe carosabil umed, au loc pe portiuni acoperite cu putina apa.
Si atunci, avand in vedere toate aceste aspecte, 60 de ingineri au lucrat vreo 3 ani. au fost produse cam 25.000 de anvelope prototip, iar testele au fost facute pe mai mult de 20 milioane de km, in intreaga Europa. Ei bine, dupa toate acestea, au reusit sa imbunatateasca siguranta si s-a ajuns intr-un final la ceea ce se numeste Michelin Primacy 3, o anvelopa care, asa cum spuneam, ofera echilibrul optim al performantelor: siguranta, eficienta energetica si longevitate.
Iar testele facute de catre cei de la TUV SUD Automotive si IDIADA, au demonstrat ca la decelerarea de la 100 km/h pana la oprirea completa, pe carosabil uscat, distanta de franare este cu 2.2 metri mai scurta comparativ cu primii patru competitori. Iar in cazul carosabilului umed, la decelerarea de la 80 km/h pana la oprirea completa, distanta de franare este cu 1.5 metri mai scurta in comparatie cu primii patru competitori. Nu in ultimul rand, la 90 de km/h, in cazul virajelor pe carosabil umed, Primacy 3 ofera aderenta suplimentara, echivalentul a 3 km/h.
Care au fost solutiile tehnice pentru imbunatatirea sigurantei? Merita amintite cel putin doua. In primul rand, discutam despre un nou compus din cauciuc, care creste aderenta in toate conditiile de utilizare, dara fara sa sacrifice celelalte performante ale anvelopei. Pentru specialisti, acest compus include o combinatie de elastomeri (polimer sintetic cu proprietati plastice si elastice asemanatoare cu ale cauciucului natural), un agent de rigidizare pe baza de siliciu si un agent plastifiant pe baza de rasini. Evident, pentru ca totul sa iasa cat mai bine, toate aceste elemente au fost combinate intr-o anumita proportie, metoda de amestec fiind una speciala.
In al doilea rand, vorbim despre profilul benzii de rulare, cu forma inovatoare a lamelor, rezultatul fiind mentinerea unei suprafete cat mai mari de contact cu solul. Aceste lame sunt auto blocante si se inchid una in cealalta. Astfel, blocurile de profil devin mai rigide si mai rezistente, iar contactul dintre anvelopa si sol este si el optimizat. Plus ca, multumita tehnologiei inovatoare, s-a redus grosimea acestora cu 0.2 mm, lamele fiind de 3 ori mai subtiri decat cele de la anvelopele de iarna.
Cam asta-i cu noul Michelin Primacy 3, o anvelopa pe care n-am cum sa n-o recomand tururor. Stiu… veti spune ca pretul „va poate frana”, dar, desi nu intotdeauna e valabila teoria cu „Pretul face diferenta”, in cazul lui Primacy 3 e cat se poate de adevarata. Ganditi-va ca nu doar sistemele de siguranta de pe o masina va pot salva viata sau o pot salva pe cea a unui pieton. Acestea, impreuna cu anvelopele, formeaza un tot necesar.
Si daca doriti mai multe detalii, plus dimensiunile disponibile, dati un click mai jos. Gasiti restul comunicatului de presa. Si sunt chestii interesante, care merita citite.
Nu in ultimul rand, vreau sa le multumesc celor de la Michelin si The Group pentru invitatie, in mod special Gabrielei Preda, Irina Dragan, Alina Papa si Razvan Diaconu, oameni extrem de simpatici si muncitori. 🙂
Mai multe imagini, filmulete si detalii in continuare
MICHELIN Primacy 3: Sprijină implicarea Michelin în siguranţa rutieră
Statistica indică o situaţie îngrijorătoare: anual, în întreaga lume, 1,3 milioane oameni, în majoritate tineri, sunt ucişi în accidente rutiere. Accidentele rutiere reprezintă astăzi principala cauză a decesului pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 16 și 24 ani.
La fel de alarmante sunt rezultatele primului studiu internaţional realizat în anul 2009 de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii în 178 țări, reprezentând 98% din populaţia lumii: până în anul 2030, numărul deceselor s-ar putea dubla, atingând 2,4 milioane. Aceasta ar face din accidentele rutiere cea de-a cincea cauză a mortalității la nivel mondial.
În timp ce victimele accidentelor rutiere sunt numeroase, nu toţi participanţii la trafic sunt supuşi aceluiaşi grad de risc. Per total, 90% dintre decese au loc în ţările slab sau mediu dezvoltate, în care mai puțin de jumătate dintre vehicule – respectiv 48% -, sunt înmatriculate. Din nefericire, se aşteaptă ca această tendinţă să crească datorită utilizării din ce în ce mai mari a vehiculelor cu motor în contextul creşterii demografice și al unei populaţii urbane din ce în ce mai numeroase. Pe de altă parte, se aşteaptă ca numărul accidentelor din ţările puternic dezvoltate să scadă, numărul deceselor și al vătămărilor corporale scăzând și el în mod corespunzător.
Michelin dezvoltă o abordare integrată menită să stopeze această situaţie dramatică, îmbunătăţind performanţele anvelopei și concentrându-se, în acelaşi timp, pe creşterea siguranţei rutiere.
Iniţiativele Michelin se împart în trei categorii:
1) Prima categorie o reprezintă însăşi anvelopa. Michelin concepe, produce și comercializează anvelope care asigură o aderență optimă, indiferent de condiţiile de drum. Noua anvelopă MICHELIN Primacy 3 este cea mai bună ilustrare a acestui fapt. Această calitate este combinată în mod sistematic cu alte două calităţi – eficienţa energetică și longevitatea – pentru a obţine un echilibru al performanţelor, trăsătură distinctivă Michelin.
2) Michelin ajută la îmbunătăţirea siguranţei rutiere prin iniţiative locale desfăşurate în toate regiunile în care își desfăşoară activitatea. Pe lângă scopul educativ pe care îl au asupra angajaţilor, aceste iniţiative sunt menite să atragă atenţia utilizatorilor asupra importanţei menţinerii unei valori corecte de presiune în anvelope și să îi înveţe pe tineri – unul dintre cele mai vulnerabile grupuri demografice – care sunt pericolele rutiere.
3) Michelin participă totodată în programe care se adresează guvernelor naţionale și colaborează, în acelaşi timp, cu organizaţii locale și internaţionale, atât publice cât și private.
Atragerea atenţiei conducătorilor auto asupra importanţei presiunii corecte din anvelope și a siguranţei rutiere
Pe lângă producerea de anvelope superioare calitativ și implementarea altor inovaţii, în toate ţările în care îşi desfăşoară activitatea, Michelin se implică în mod activ în iniţiativele locale privind siguranţa.
Programele desfăşurate de Michelin se împart în două categorii: atragerea atenţiei utilizatorilor de turisme, camioane și motociclete asupra importanţei menţinerii unei valori corecte de presiune în anvelope și educarea tinerilor, cea mai vulnerabilă categorie de participanţi la trafic, dar și cea care are cele mai multe şanse să îşi schimbe comportamentul rutier.
Menţinerea presiunii corecte în anvelope
În urma campaniilor ”Verifică presiunea” derulate în întreaga Europă începând cu anul 2003, Michelin a observat că 61% din conducătorii auto din cele 27 de țări comunitare conduc, de regulă, cu o presiune prea mică în anvelope. Aceasta reprezintă un pericol atât pentru ei înșiși cât și pentru ceilalţi participanţi la trafic. Campaniile similare desfăşurate de Grupul Michelin în Rusia, Orientul Mijlociu, America de Nord, America de Sud și Asia au indicat aceleaşi concluzii. Se estimează că 6% din accidentele mortale din Europa se datorează anvelopelor uzate sau cu o presiune prea mică.
Acest fenomen este unul îngrijorător cu atât mai mult cu cât problema presiunii prea scăzute în anvelope pare a fi una comună tuturor ţărilor. În timp ce Michelin a furnizat date importante în cadrul campaniilor ”Verifică presiunea”, alte organizaţii au confirmat, de asemenea, faptul că este timpul să se treacă la acţiune.
La începutul lui 2001, Departamentul de transport din SUA a publicat un studiu realizat de către Administraţia Naţională pentru Siguranţă în Trafic. Studiul a indicat faptul că 27% turisme și 33% camionete (inclusiv SUV-uri) aflate în trafic în SUA au cel puțin o anvelopă cu o presiune prea mică. În Germania, Dekra, o organizaţie independentă, estimează că 41% din accidentele rutiere soldate cu vătămări corporale se datorează pierderii controlului asupra vehiculului datorită anvelopelor uzate sau cu o presiune prea mică.
Pentru rezolvarea acestei probleme sunt necesare soluţii tehnologice (de ex. anvelope mai sigure, mai etanșe, precum cele produse de Michelin), dar și servicii pentru participanţii la trafic. În acest sens, Grupul a dezvoltat și implementat pompele de aer Michelin Man – în special pentru autorităţile rutiere și comunitățile locale – care permit conducătorilor auto să verifice și să regleze în mod gratuit presiunea în anvelope. Începând cu 2006, zeci de astfel de pompe au fost instalate în zonele de odihnă de pe autostradă, în parcurile de maşini și lângă filialele Michelin de pe teritoriul Franţei. Aceste pompe de aer vor fi instalate în curând și în alte țări comunitare și din întreaga lume.
Prin departamentul său de Lifestyle Limited, Grupul Michelin a dezvoltat și o gamă completă de dispozitive uşor de utilizat pentru controlul și reglarea presiunii în anvelope.
Cu scopul de a atrage și mai mult atenţia conducătorilor auto asupra pericolului pe care îl reprezintă o presiune prea mică în anvelope, Michelin a conceput un simulator unic de conducere. Dezvoltat de la o maşină reală, astfel încât să creeze un mediu familiar pentru utilizatori, simulatorul foloseşte ecrane uriaşe care afişează traiectoria rutieră a unui vehicul cu o presiune prea mică în anvelope. Datorită situaţiilor dramatice în care se află, conducătorii auto ”virtuali” învaţă foarte repede, respectând nişte reguli simple, cum să se protejeze pe ei înșiși și cum să îi protejeze pe ceilalţi. Acest simulator a fost conceput ca un dispozitiv mobil – prezentat în special la expoziţiile internaţionale – astfel încât să poată fi folosit de un număr cât mai mare de oameni.
Conştientizarea de către tineri a pericolelor rutiere
În majoritatea regiunilor în care îşi desfăşoară activitatea, Grupul a iniţiat programe educative pe teme rutiere destinate tinerilor. Un exemplu îl reprezintă programul ”Cea mai sigură cale” destinat elevilor, dezvoltat în Brazilia în parteneriat cu autorităţile locale.
Activităţile Michelin Junior Bike menite să încurajeze tinerii biciclişti să poarte căşti de protecţie au fost organizate în Franţa, Italia, Ungaria și Polonia. Doar în Italia, din 1998 și până în prezent, mai mult de 184.000 copii au luat parte la aceste activităţi.
Campanii de monitorizare a presiunii în anvelope, pompe de aer Michelin Man, programe de conştientizare, instrumente educative și simulatoare de conducere, toate aceste soluţii dezvoltate de Michelin au un scop comun – siguranţa în trafic. În 2008, 118 acţiuni implicând 140.000 persoane au fost organizate în 27 țări.
Siguranţa rutieră la nivel internaţional
Michelin colaborează cu alte companii, precum și cu organizaţii publice sau private, atât la nivel naţional cât și la nivel internaţional.
În Europa, Michelin a iniţiat un program de atragere a atenţiei asupra importanţei siguranţei rutiere, destinat tinerilor. Lansat în parteneriat cu Comisia europeană, programul ROSYPE (Road Safety for Young People in Europe) a fost conceput pentru a educa un număr de peste 730.000 tineri într-o perioadă de mai mult de trei ani.
În ţările aflate în curs de dezvoltare și pe pieţele emergente, unde siguranţa rutieră reprezintă o problemă deosebit de gravă, Michelin s-a implicat în numeroase iniţiative colective. Una dintre acestea este Global Road Safety Partnership (GRSP) la care Michelin a aderat în 2003 și pe care o prezidează din 2007. GRSP, asociaţie care include organizaţii internaţionale și non-guvernamentale și companii private (a se vedea mai jos), organizează programe educaţionale cu scop preventiv în țări în care se înregistrează probleme grave din punct de vedere al siguranţei rutiere: India, Indonezia, Thailanda, China, Africa de Sud, Polonia, România Rusia, Ungaria, Kuwait, Vietnam, Brazilia și Costa Rica. În acelaşi timp, oferă guvernelor asistenţă tehnică și consultanţă pe tema măsurilor preventive.
În cadrul GRSP, şapte dintre cele mai mari companii internaţionale din sectorul auto și petrolier (Ford, GM, Honda, Michelin, Renault, Shell și Toyota) au decis să se implice și mai mult prin organizarea și gestionarea comună a iniţiativelor globale care au ca scop reducerea numărului accidentelor rutiere. Astfel, aceste companii au înfiinţat Global Road Safety initiative (GRSI), o organizaţie unică, creată în 2004, al cărei program a fost finanţat cu 10 milioane dolari în perioada 2005-2009. Până în prezent, aceasta este cea mai mare investiţie în siguranţa rutieră din sectorul privat. GRSI a lansat trei proiecte extrem de importante:
– Primul, norme de bună practică, în colaborare cu United Nations Road Safety Collaboration.
– Cel de-al doilea, prin înfiinţarea de centre regionale specializate în siguranţa rutieră.
– Cel de-al treilea, prin implementarea de programe pilot privind siguranţa rutieră în trei regiuni: China, Asociaţia Naţiunilor din sud-estul Asiei și Brazilia.
Siguranţa rutieră în România
– Michelin Junior Bike este un eveniment care are ca scop sporirea gradului de conştientizare a siguranţei rutiere a copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 11 şi părinţii lor, în special printr-un obicei de bază şi de importanţă crucială: purtarea căştii de protecţie atunci când merg cu bicicleta. Michelin Junior Bike s-a organizat în România în mai multe rânduri, la ultimul eveniment care a avut loc în 2011 în Ploieşti, au fost peste 1500 de participanţi
– Proiectului de educaţie rutieră « Eu şi strada! » este organizat în Zalău de către liceul « Gheorghe Şincai » în colaborare cu Poliţia Zalău şi Michelin Zalău. Scopul proiectului « Eu şi strada ! » este cunoaşterea şi aplicarea regulilor de circulaţie pentru pietoni şi biciclişti şi reducerea numărului de accidente rutiere în care sunt implicaţi tinerii. Evenimentele din această ediţie se vor desfaşura în perioada februarie – iunie 2012 şi se adresează elevilor claselor IX-XII ai liceului « Gheorghe Şincai » din Zalău.
– Campania de educaţie rutieră « RESPECTĂ VIAŢA! ROAD SAFETY» este organizată de Michelin România împreună cu Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti (SSMB). Campania şi-a dorit să-i responsabilizeze pe copiii din grădiniţele şi şcolile din Bucureşti implicându-i într-o serie de jocuri tematice privind educaţia şi siguranţa rutieră.
– În perioada 7 – 25 mai 2012 se desfăşoară concursul de desene pe tema siguranţei rutiere «Copilul tău desenează şi Michelin îl premiază » şi se adresează copiilor între 4 şi 11 ani din şcolile din Bucureşti şi din Ilfov înscrise în program.
– « Zilele Siguranţei Rutiere Michelin » se desfăşoara în perioada 15 – 16 mai la uzina Michelin Floreşti Anvelope (Prahova), 17 – 18 mai în parcul de la Politehnică (Bucureşti), 19 – 20 mai în parcul Herăstrau, intrarea pavilionului H (Bucureşti) şi pe 22 – 23 mai pe Platoul de Marmură din Zalău. În cadrul acestor evenimente, Michelin a pregătit mai multe spaţii dedicate edutaţiei privind siguranţa rutieră.
Grupul Michelin: Etape cheie
De mai mult de un secol, Michelin îşi dedică experienţa şi inovaţia creşterii mobilităţii oamenilor şi bunurilor de pretutindeni.
1889: Se înfiinţează Michelin et Cie.
1891: Michelin lansează primul său patent pentru anvelope detaşabile care pot fi depanate.
1895: Michelin lansează Éclair, primul automobil echipat cu anvelope pneumatice.
1898: Apare Bibendum, Omuleţul Michelin.
1900: Se publică primul ghid MICHELIN.
1905: Se lansează anvelopa Michelin cu bandă de rulare prevăzută cu ţinte pentru aderenţă crescută şi durată mai mare de viaţă.
1910: Se publică prima hartă rutieră Michelin la scara 1/200.000.
1913: Michelin inventează roata amovibilă din oţel.
1923: Prima anvelopă la presiune scăzută (2.5 bar).
1926: Michelin creează primul ”Ghid verde” pentru turişti.
1930: Michelin lansează un patent pentru anvelopa cu cameră.
1938: Michelin lansează Metalic, prima anvelopă de camion cu carcasă din oţel.
1946: Michelin inventează anvelopa radială.
1959: Michelin lansează prima anvelopă radială pentru utilaje industriale.
1979: Anvelopa radială Michelin câştigă campionatul de Formula 1.
1981: Se lansează MICHELIN X Air, prima anvelopă radială pentru aeronave.
1989: Michelin lansează primul serviciu online de călătorie pe reţeaua franceză teletext Minitel.
1992: Se lansează anvelopa MICHELIN ENERGY™ care asigură reducerea consumului de carburant.
1993: Michelin dezvoltă un nou proces de producţie pentru anvelope: C3M.
1995: Naveta spaţială americană este echipată cu anvelope Michelin.
1996: Michelin inventează sistemul PAX.
1998: Prima cursă a maşinilor ecologice Michelin Challenge Bibendum.
1998: Centenarul Bibendum.
2000: Bibendum este votat cel mai bun logo al tuturor timpurilor de către un juriu internaţional.
2001: Michelin lansează pe piaţă cea mai mare anvelopă pentru utilaje industriale cu gabarit mare din lume.
2003: Se lansează accesoriile Michelin pentru automobile.
2004: Se lansează noul logo corporatist: “Michelin, un mod mai bun de a avansa”
2004: Se lansează MICHELIN XeoBib, prima anvelopă pentru utilaje agricole care rulează la presiune joasă constantă.
2005: Michelin echipează noul Airbus A-380 – Lansarea MICHELIN Power Race, prima anvelopă de curse omologată pentru utilizare pe carosabil.
2006: Michelin revoluţionează anvelopele pentru camion cu MICHELIN Durable Technologies.
2007: Se lansează noua anvelopă MICHELIN ENERGY™ Saver care asigură reducerea consumului de carburant cu aproape 0,2 litri la 100 kilometri şi reducerea emisiei de CO2 cu 4 grame pe kilometru.
2008: Se lansează noua anvelopă pentru camion MICHELIN X Energy™ SAVERGREEN.
2009: Cea de-a 100 ediţie a MICHELIN Guide France.
2010: Se lansează pe piaţă anvelopele MICHELIN Pilot Sport 3 și MICHELIN Pilot Super Sport.
2012: Anvelopa MICHELIN Primacy 3 este lansată pe piaţa europeană de înlocuire.
Grupul Michelin: Cifre cheie
Anul înfiinţării: 1889
Unităţi de producţie: 70 fabrici în 18 ţări
Număr de angajaţi 111.000 în întreaga lume
Centru tehnologic: Mai mult de 6.000 cercetători pe trei continente: America de Nord, Europa şi Asia
Buget anual pentru
cercetare şi dezvoltare: Aproape 600 milioane Euro (în 2011)
Producţie anuală: Peste 175 milioane anvelope, peste 10 milioane hărţi şi ghiduri vândute în mai mult de 170 ţări şi 875 milioane itinerarii calculate prin ViaMichelin.
2010 vânzări nete: 17,9 miliarde euro
Un portofoliu de mărci care acoperă toate segmentele pieţei: Michelin, BFGoodrich, Kleber, Uniroyal, Riken, Tigar, Taurus, Kormoran, Warrior, Pneu Laurent, Recamic și Michelin Remix.
MICHELIN Primacy 3: Caracteristici și dimensiuni disponibile
De la lansarea sa, anvelopa MICHELIN Primacy 3 este disponibilă în 38 dimensiuni diferite.
Clasa de viteză: H, V, W, Y
Raport geometric: 65 la 45
Diametru jantă: 16 la 18 inches
DIMENSIUNI
205/55/16 91 V NL
205/55/16 91 W NL
205/60/16 96 W XL
215/55/16 93 V NL
215/55/16 93 W NL
215/55/16 97 H XL
215/55/16 97 V XL
215/55/16 97 W XL
225/55/16 95 V NL
225/55/16 95 W NL
225/55/16 99 W XL
205/50/17 89 V NL
205/50/17 89 W NL
215/50/17 95 W NL
215/50/17 91 W XL
215/55/17 94 W NL
225/45/17 91 W NL
225/45/17 94 V XL
225/45/17 94 W XL
225/50/17 94 V NL
225/50/17 98 V XL
225/50/17 98 W XL
225/50/17 98 Y XL
225/55/17 101 W XL
225/55/17 97 W NL
235/45/17 94 W NL
235/45/17 94 Y NL
235/45/17 97 W XL
235/55/17 103 Y XL
235/55/17 99 V NL
245/45/17 99 W XL
245/45/17 99 Y XL
235/45/18 98 W XL
245/45/18 100 W XL
3 thoughts on “Michelin Primacy 3 Safety Trip – Siguranta la puterea 3”
Comments are closed.