BMW M6 Hurricane CS de la G-Power

Nu cred ca vreodată tunerii de la G-Power vor spune “Gata, deja e prea multă putere și prea multă viteză”. După M5 Sedan și X5, germanii anunță mai multă putere pentru versiunea M6 Hurricane 635 CP. Au intitulat-o Hurricane CS, are la bază modelul Coupe și beneficiază de o versiune modificată a motorului twin-turbo V10 de 730 CP, care acum dezvoltă 750 CP între 7.500 și 8.000 rpm, un cuplu de 800 Nm la 5.000 rpm și este capabil de o viteză maximă de 370 km/h.

Și pentru a atinge recordul de viteză, a fost nevoie de un set de pneuri performante Michelin Pilot Sport PS2 (255/35 ZR 19 fața și 305/30 ZR 19 spate). Pentru rularea zilnică, G-Power oferă jante de 21 inch Silverstone Diamond, încălțate cu pneuri 255/30 ZR 21 față și 295/25 ZR 21 spate.

“Mix grill-ul” de mai sus împinge mașina până la 100 km/h în doar 4.4 secunde, până la 200 km/h în 9.6 secunde și până la 300 km/h in 26 de secunde.

Pentru aceste performanțe, M6-le a avut nevoie de o cură de slabire pierzând astfel 24 de kg prin înlocuirea întregului sistem de evacuare cu unul făcut din titan, și alte 24 de kg prin înlocuirea scaunelor standard, cu unele din fibră de carbon.

După atâta accelerație, cu siguranță e nevoie și să oprești mașina, lucru care poate fi făcut cu ajutorul sistemului de frânare care include etriere cu 6 pistoane și discuri de 380 mm, și care este și cu 50 de procente mai ușor decât cel standard. Suspensiile au fost și ele schimbate cu unele G-POWER RS. Aripile au fost înlocuite, barele au fost restilizate, iar spoilerele sunt acum din fibră de carbon.

La interior, pe langă scaunele din fibră de carbon, Hurricane CS mai primește un indicator de viteză cu o scara pana la 400 km/h, bord, consolă centrală și panouri portiere tot din carbon, plus un volan sport îmbrăcat în piele perforată Kjerba Nappa.

Bun. Bănuiesc că vă interesează si prețul. Mărișor, dar asta e. 360.000 €.

Mai multe imagini în continuare

Author: Sorin Grumazescu

1 thought on “BMW M6 Hurricane CS de la G-Power

Comments are closed.